VIDEO Procuratura Generală, detalii despre răpirea unui bărbat în centrul Capitalei. A fost pornită urmărirea penală

Procuratura Generală anunță că a fost pornită urmărirea penală în cazul bărbatului răpit din centrul Capitalei. Totodată, procurorii vor solicita arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința persoanelor reținute, suspectate de răpire.

În dimineața zilei de 6 februarie 2025, organele de urmărire penală au fost sesizate, privind un caz de răpire a unei persoane în sectorul Centru al Capitalei. În urma sesizării, a fost pornită urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane”, se arată în comunicatul emis de PG.

Instituția mai precizează că, în aceeași zi, automobilul implicat a fost interceptat la Postul Vamal Intern Rezina, iar cei trei suspecți au fost reținuți.

Pe pagina de Facebook a PG, a fost publicat momentul răpirii persoanei.

Procuratura Generală a dat asigurări că va continua să monitorizeze evoluțiile cazului și să ia măsurile necesare în vederea soluționării juste a acestuia.

Amintim că un bărbat din în stânga Nistrului a fost răpit în plină stradă, în Chișinău, fiind acuzat de o presupusă infracțiune de jaf sau tâlhărie comisă în regiunea transnistreană. Poliția a reținut trei suspecți care ar fi participat la răpire.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA