VIDEO Percheziții la Biroul Vamal Nord. Șase persoane, inclusiv șeful subdiviziunii, reținuți pentru 72 de ore

Șeful Biroului Vamal „Nord” al Serviciului Vamal, precum și alți cinci funcționari vamali, inclusiv șefi ai posturilor vamale din cadrul Biroului Vamal „Nord”, au fost reținuți pentru 72 de ore. Un funcționar urmează a fi cercetat în stare de libertate.

Toți șapte sunt cercetați în cadrul unei cauze penale, în care sunt bănuiți de fapte de corupere pasivă, informează CNA.


Centrul Național Anticorupție precizează că ofițerii și procurorii au constatat că bănuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit „remunerații ilicite de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contrar prevederilor legii”.Sumele pretinse de suspecți variau între 1.500 și 9 mii de euro.

CNA precizează că astăzi au avut loc 21 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și automobilelor funcționarilor vamali din cadrul Biroului Vamal „Nord”.

CITEȘTE ȘI: Percheziții la Biroul Vamal Nord. Acțiunile au loc într-un dosar de coruptie în care sunt vizati mai multi angajati

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media