O angajată a Biroului Vamal Intern Comrat al Serviciului Vamal a fost reținută în dimineața zilei de 21 februarie de ofițerii CNA. Funcționara este vizată într-un dosar de corupere pasivă, informează Serviciul Vamal de Stat.
Aceasta este bănuită că pretindea și primea mijloace financiare ilicite de la persoanele care urmau procedura de vămuire a mijloacelor de transport.
Oamenii legii au documentat acțiunile vameșei timp de două luni.
„În această perioadă au fost identificate mai multe cazuri de pretindere și primire a mijloacelor financiare ilicite care variau între 600 de lei și 100 de euro. În schimbul banilor, vameșa le propunea persoanelor care urmau să vămuiască unitățile de transport să nu le creeze impedimente chiar dacă aceștia nu dispuneau de tot pachetul de documente”, se arată într-un comunicat emis de Serviciul Vamal.
Ofițerii CNA au descins cu percheziții la Biroul Vamal Intern Comrat, dar și la domiciliul funcționarei, care este cercetată în cadrul a 7 cauze penale. Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolator.