VIDEO Percheziții în Chișinău. Sunt vizate persoane care au legături cu autorități din criminalitatea internațională

Opt persoane, cetățeni moldoveni și de origine azeră, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, sunt documentate ca membri ai unei grupări infracționale implicate în traficul internațional de droguri. Aceștea ar avea legături directe cu autorități din criminalitatea organizată internațională, informează Poliția.

Astfel, la 5 decembrie, cu suportul mascaților de la  BPDS „Fulger” au fost efectuate percheziții la cinci adrese din Chișinău. Au fost depistate și ridicate telefoane mobile, diverse modele de arme de foc și zeci de cartușe.O parte dintre arme erau  deținute legal, dar păstrate necorespunzător, iar altele cu termenul permiselor expirat. 

La una dintre adresele percheziționate au fost depistați patru cetățeni de origine azeră.

Precum s-a constatat, unul dintre ei se afla pe teritoriul țării cu termenul de ședere expirat. Străinul a fost predat angajaților Inspectoratului General de Migrație, ulterior fiind îndepărtat din Moldova în țara de origine Republica Azerbaidjan. Acestuia i-a fost instituită interdicția de intrare pe teritoriul țării pe un termen de 2 ani.

Toate persoanele se cercetează în stare de libertate. Dacă va fi stabilită implicarea suspecților în circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârșite de un grup criminal organizat, aceștia riscă până la 15 de ani de închisoare.

Pentru păstrarea necorespunzătoare a armelor de foc, suspecții riscă amendă  de până la 42 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media