VIDEO Panică într-un microbuz de rută. Pasagerii au observat că șoferul era beat și au alertat poliția

Panică într-un microbuz de rută în nordul țării. Pasagerii au observat că șoferul era beat și au apelat la 112.

Mijlocul de transport a fost stopat în apropiere de satul Cotiujeni, raionul Briceni. Șoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost documentat, înlăturat de la volanul mijlocului de transport și supus testării alcoolscopice.
Rezultatul a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat de aproape 10 ori mai mare decât norma admisibilă, precizează Inspectoratul General al Poliției.
Incidentul a fost înregistrat duminică, 23 iunie, în jurul orei 12:20.
Pasagerii au fost preluați de un alt mijloc de transport.
Șoferul  este documentat pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate. În privința pedepsei urmează să se pronunțe ulterior instanța de judecată.
În context, Poliția îndeamnă cetățenii să anunțe imediat oamenii legii, în cazul în care observă persoane care urcă sau  intenționează să conducă mijloace de transport în stare de ebrietate.
Astfel pot fi evitate tragediile, atenționează IGP.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media