VIDEO Moldoveni cercetați pentru mercenariat în Ucraina. S-ar fi înrolat în formațiuni paramilitare de tipul „Wagner”

Oamenii legii au venit cu detalii privind perchezițiile efectuate astăzi în mai multe locații din țară. INI, PCCOCS și mascații de la Fulger au documentat activitatea de mercenariat a unor moldoveni în Ucraina și alte state. Potrivit PCCOCS, urmare a investigațiilor, au fost obținute probe care indică faptul că suspecții s-ar fi înrolat intenționat, din interes material, în formațiuni paramilitare ilegale, de tipul „Wagner”, dar și altele similare.

Pentru banii promiși, bănuiții ar fi participat în calitate de combatanți la diverse conflicte armate, inclusiv la războiul din Ucraina, anunță PCCOCS.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate telefoane mobile, echipamente militare, muniții deținute ilegal. De asemenea, au fost ridicate  și alte obiecte relevante pentru cauza penală.

Suspecții sunt cercetați în stare de libertate. Investigațiile penale continuă.

Operațiunea s-a desfășurat în cooperare cu autoritățile din Ucraina și cu agenția Europol.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA