VIDEO „Miracol” în fața Poliției: Un fals cerșetor și-a scos de sub cuvertură piciorul aparent amputat

Un bărbat care pretindea că este persoană cu dizabilități și cerea bani de la trecători a fost demascat de oamenii legii. Acesta se afla într-un scaun cu rotile și părea să aibă un picior amputat. Însă, în momentul în care polițiștii l-au întrebat dacă este în evidența autorităților, bărbatul s-a ridicat brusc în picioare, scoțând cel de-al doilea picior, aparent absent, de sub o cuvertură.

Acest bărbat a fost sancționat de nouă ori pentru astfel de practici. Polițiștii au confiscat de la el nu mai puțin de patru scaune cu rotile, pe care le folosea pentru a obține venituri prin înșelătorie.

Din păcate, acesta nu este un caz singular.

Poliția capitalei continuă acțiunile de combatere a cerșetoriei frauduloase, identificând persoanele care induc în eroare trecătorii prin simularea dizabilității sau prezentarea de informații false despre starea lor de sănătate.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, de la începutul acestui an au fost identificate 22 de persoane care au recurs la astfel de practici, fiind întocmite 26 de procese-verbale contravenționale pentru simularea dizabilităților și 5 pentru cerșetorie bazată pe informații eronate despre afecțiuni grave sau necesitatea unor intervenții medicale costisitoare.

În context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți atunci când oferă ajutor financiar unor persoane aparent aflate în dificultate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA