Cel mai important este faptul că ne putem revedea aici, acasă, în pace. Copii pot veni acasă, la bunici, și în acest an, pentru că în Moldova este pace. Declarțiile au fost făcute de șeful statului, Maia Sandu, în cadrul Congresului Diasporei 2025. Președintele țării a menționat că luna august nu este doar o reuniune a familiilor, ci este o reuniune a neamului moldovenesc.
„Ceea ce se întâmplă în luna august, nu este doar o reuniune a familiilor, este o reuniune a neamului nostru. În aceste zile se întâlnesc frați și surori, părinți și copii, nepoți și bunici. Localitățile noastre se umplă de oameni, se organizează festivaluiri la care ne amintim de tradiții și le celebrăm. La care savurăm bucatele noastre moldovenești și la care ne bucurăm unii de alții”, a menționat șefa statului.
Maia Sandu a declarat că, cel mai important lucru pentru Moldova este pacea. Iar pentru că în țară este pace, diaspora poate reveni acasă în siguranță:
„A devenit deja o tradiție să ne vdem în luna august, la Congresului Diasporei. Vă mulțumesc. Cel mai important este faptul că ne putem revedea aici, acasă, în pace. Cel mai important este să știm că cei rămași acasă sunt în continuare în siguranță. Și copii pot veni acasă, la bunici, și în acest an, pentru că în Moldova este pace. Am reușit să menținem pacea prin relațiile externe pe care le-am construit”.
Maia Sandu a menționat că Moldova este o țară mică, dar are o voce puternică și respectată:
„În ultimii patru ani nu doar am pus R.Moldova pe harta lumii, dar am reușit să construim parteneriate puternice. Dar și relații strânse de prietenie cu țările lumii. Comunitățile noastre sunt apreciate peste tot în lumea democratică”.
Maia Sandu a reiterat că UE este un proiect al bunăstării.