VIDEO Incident pe aeroportul Milano Bergamo. O pistă a rămas blocată, iar mai multe zboruri au fost amânate

Toate zborurile programate, marți, să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul din Bergamo au fost întârziate, redirecționate sau anulate, după ce anvelopa unui avion Ryanair a explodat la aterizare, transmite Hotnews.

Avionul care venea din Barcelona a aterizat pe Bergamo în jurul orei 9:00, când a explodat o anvelopă care ajuta la aterizare. Pista a rămas blocată din cauza incidentului.

Niciun pasager sau membru al echipajului nu a fost rănit.

Aeroportul Internațional Orio al Serio a anunțat că „din cauza unui avion blocat pe pistă din cauza unor probleme tehnice, operațiunile de zbor sunt suspendate. Zborurile de plecare sunt întârziate, iar zborurile de sosire ar putea suferi devieri sau anulări, până la redeschiderea pistei”.

Conform informațiilor de pe siteul aeroportului, este așteptat ca zborurile să fie reluate în jurul orei 15:00.

Unde sunt redirecționate zborurile de la Bergamo

Bergamo se află la aproximativ o oră de mers cu mașina la nord-est de Milano. Aeroporturile cele mai apropiate de Bergamo Orio Al Serio sunt Verona, la o oră și 10 minute de mers cu mașina, și Milano Malpensa, la o oră distanță.

Companiile aeriene sunt obligate prin lege să transporte pasagerii la destinația finală, însă nu este stabilită procedura prin care pasagerii vor ajunge la Bergamo din cele două aeroporturi din apropiere.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA