VIDEO Gata de vacanță. Taberele de vară din municipiul Chișinău vor găzdui circa 10 mii de copii

Aproape 10 mii de elevi din Capitală se vor putea odihni în taberele de vară ale municipalității, dintre care aproape 2500 de copii – gratuit.

Potrivit Primăriei, 15 tabere cu sejur de zi, trei tabere constante, 14 tabere sportive, o tabără ecologică și 13 instituții extrașcolare, vor funcționa în această vară în Capitală.

Astfel, în taberele cu sejur de zi, 15 zile de odihnă vor costa 2550 de lei, dintre care părinții vor achita doar 20%, adică 510 lei. În taberele constante pentru un sejur de 10 zile, părinții vor achita 740 de lei, prețul unei foi fiind de 3.700 de lei, iar în taberele sportive 760 lei, costul total fiind de 3800 de lei.

Copiii care provin din familii defavorizate vor beneficia de bilete gratuite.

În taberele constante se vor odihni gratuit 1828 de copii. Aceștia fiind scutiți integral de plată”, a comunicat Andrei Pavaloi, șef adjunct al DGETS.

Părinții pot solicita bilete de la administrația școlii în care copilul își face studiile.

„Instituțiilor de învățământ le-au fost repartizate un număr anumit de bilete, iar instituția de învățământ repartizează către părinți acele bilete la taberele cu sejur de zi sau la taberele constante”, a precizat Pavaloi.

Pavaloi a mai menționat că pentru desfășurarea taberelor de vară se alocă peste 35 de milioane de lei, din care peste 5 mil sunt folosite pentru pregătirea instituțiilor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA