Grecia a înregistrat 54 de incendii de vegetaţie într-un interval de 24 de ore. Echipele de intervenţie au reușit să aducă sub control 43 dintre acestea, relatează presa din Grecia.
Echipa de pompieri moldoveni detașată în Republica Elenă a fost solicitată în seara zilei de 29 iulie la lichidarea unui incendiu forestier de proporții.
„Informația despre izbucnirea focarului a fost recepționată în jurul orei 16:00. Potrivit datelor, focul a cuprins o arie de circa 600 hectare de vegetație și pădure pe insula Evia. La momentul deplasării echipei noastre, în zona afectată au fost deja implicați 60 de pompieri eleni cu 10 autospeciale de intervenție”, comunică IGSU.
Potrivit instituției, 13 pompieri din Republica Moldova s-au deplasat în zona orașelor Kreiza și Filadis cu 4 autospeciale de intervenție. Aceștia au reușit localizarea focarelor de ardere pe sectorul lor de luptă în dimineața zilei de marți, 30 iulie, către ora 07:00.
Potrivit agenţiei naţionale de presă din Grecia (AMNA), operaţiunile de stingere a flăcărilor continuă și astăzi pentru a aduce sub control 11 incendii active.
Un incendiu major a izbucnit luni după-amiază într-o zonă împădurită din proximitatea satului Petres din municipalitatea Kymi-Aliveri, pe insula Evia, scrie g4media.ro.Focul a crescut rapid în intensitate. Pentru a stinge flăcările, au fost mobilizaţi 189 de pompieri, 9 echipe la sol şi 56 de autospeciale, împreună cu numeroşi voluntari, ajutaţi de 26 de unităţi aeriene, inclusiv 16 avioane şi 10 elicoptere.