Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată Republicii Moldova. Alături de Majestatea Sa au fost Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța. La eveniment au participat mai mulți oficiali din țara noastră, inclusiv președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Onorat să particip în această seară la evenimentul dedicat Republicii Moldova, organizat la Palatul Elisabeta de Familia Regală a României. Astăzi, când Republica Moldova parcurge un drum ferm către integrarea europeană, sprijinul României – al statului, al societății, și al Casei Regale – este esențial. Împreună, construim punți durabile între instituțiile noastre, între comunitățile noastre, între oameni”, a menționat Igor Grosu.
Alteța Sa Regală Principele Radu a declarat că „O mare familie care astăzi se reunește, cu încă mai multă speranță pentru prezent și viitor și cu dorința de a dovedi în continuare că suntem buni europeni și că păstrăm neștirbită dorința de a rămâne promotori al libertăților”.
La evenimentul de la Palat au participat membri ai Guvernului României și R. Moldova, demnitari ai statului român, autorități locale, personalități ale societății civile, ale mediului economic. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Armatei Române, ai Bisericii, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, producători locali din Republica Moldova.
Printre invitați au fost și personalități din domeniile educației, economiei, științei, agriculturii, muzicii, sportului și artelor plastice. Dar și reprezentanți ai diverselor organizații, fundații și asociații din cele două țări, profesori și elevi.