VIDEO Droguri de peste 3 mln de lei, ridicate în cadrul unei operațiuni comune moldo-ucrainene care a durat 6 luni

Oamenii legii anunță o captură de droguri alfa-PVP în valoare de circa 3.300.000 lei, într-o operațiune comună cu autoritățile din Ucraina. Documentarea cazului a început în luna martie, iar organizatorul schemei de contrabandă cu substanțe interzise a fost reținut acum două zile, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

La începutul operațiunii, autoritățile din Ucraina au reținut un membru al unui grup criminal organizat transfrontalier, specializat în producerea drogurilor și camuflarea lor în motoare pentru pompe de presiune. La ieșire din Ucraina, intrare în Moldova, prin punctul de trecere a frontierei Tudora, asupra suspectului au fost depistate circa 4,5 kg de droguri.

Drogurile au fost ridicate, însă transportatorului i s-a permis trecerea frontierei și transportarea motoarelor în continuare spre Chișinău. Despre acest fapt, au fost anunțate autoritățile de drept din Moldova, prin intermediul Europol.

Astfel, a fost deconspirat și reținut membrul din Moldova al grupului criminal organizat care a preluat motoarele livrate la Gara de Nord din Chișinău.

Însă, până la reținere, acesta a dus motoarele pentru pompă la un punct de colectare a fierului uzat, unde a constatat lipsa drogurilor.

Bărbatul cu vârsta de peste 40 de ani a fost plasat în arest preventiv.

Ulterior, la 21 august, a fost reținut și organizatorul contrabandei și comercializării pe internet a drogurilor. Acesta are 28 de ani și fost reținut pe traseul Cimișlia-Chișinău, după ce revenise din Comrat, unde plasase doze de droguri în ascunzișuri pentru clienți.

În locațiile indicate, oamenii legii au depistat peste 20 de pliculețe de droguri destinate cumpărătorilor. Iar în mașina suspectului au fost găsite alte 800 grame de droguri de același tip. Acesta urma să fie arestat pentru 30 de zile.

Potriivit oamenilor legii, drogurile de tip alfa-PVP, supranumită „sare”, poate provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA