Fracțiunea „Democrația Acasă” a participat la discuțiile de la Președinție privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. La finalul întrevederii, liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a declarat că partidul este în dezacord cu modul în care a fost înaintat și prezentat public candidatul la funcția de premier.
„Noi am venit în spiritul legii și al Constituției să onorăm invitația președintei Maia Sandu. Suntem în dezacord cu modul în care a fost înaintat și prezentat public candidatul la funcția de prim-ministru. Am întrebat de ce a fost nevoie să fie anunțat cu o săptămână înainte de constituirea Parlamentului, dar nu am primit niciun răspuns”, a declarat Vasile Costiuc.
Amintim că astăzi au loc consultări privind privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. PCRM a anunțat că nu va participa.
CITEȘTE ȘI: Maia Sandu inițiază consultări pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru