Republica Moldova -Uniunea Europeană

VIDEO Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, parte a blocului pro-european. Opiniile experților

Pe segmentul de dreapta există, în prezent, un vid mare, iar unirea celor patru partide extraparlamentare pro-europene este benefică, atât pentru alegători, cât și pentru vectorul european al țării. Este opinia unor experți politici, exprimată după ce Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a anunțat duminică că aderă la blocul pro-european format din Liga Orașelor și Comunelor, Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Schimbării.

Totuși, analiștii cred că noua structură are de muncit mult pentru a convinge electoratul pro-european că este capabilă să guverneze țara.

Președintele CUB, Igor Munteanu, a declarat că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe comune a birourilor politice ale celor patru partide. Potrivit lui Munteanu, noua structură politică este o alternativă democratică într-o perioadă în care cetățenii au nevoie de siguranță.

Conștientizând importanța coeziunii partidelor democratice și europene pentru democrația și viitorul Republicii Moldova ne asumăm în mod conștient angajamentul ferm pentru direcția integrării europene: patru partide vor depune eforturi comune și sistemice pentru a oferi cetățenilor o opțiune politică integră, profesionistă și matură”, afirmă Igor Munteanu, președintele CUB.

Experții politici susțin că decizia celor patru formațiuni de dreapta de a se uni este foarte bună, în condițiile în care, chiar dacă în Republica Moldova există foarte multe partide, niciunul nu a reușit să devină o alternativă politică pro-europeană puternică.

„Pe dreapta politică, pe filiera pro europeană, există un vid și o cerere înaltă din partea alegătorului, care deocamdată nu este satisfăcută. Această mișcare este un plus în fața altor partide extraparlamentare, dar încă nu garantează sucesul. Cert este că, Federația Rusă, cu toți agenții săi de influiență, încearcă să discrediteze integrarea europeană în ochii acelor alegători pro-europeni care nu se regăsesc în PAS, și existența altor partide pro-europene serioase este doar un plus pentru aderarea la UE”, spune Valeriu Pașa, președintele comunității WATCHDOG.MD.

În principiu, e un pas corect. Partidul de guvernământ se erodează întotdeauna, orice partid ar fi la guvernare și, dacă există o forță de alternativă pe același segment, ea poate fi un fel de aspirator a celor care s-au dezamăgit de guvernanți, dar susșin aceeași direcție”, spune Igor Boțan, director al Asociației pentru democrație participativă.

Experții spun că la alegerile prezidențiale din această toamnă noua structură politică are șanse mai mici. Totuși, analiștii politici cred că cele patru partide mizează pe alegerile parlamentare din 2025.

Este salutabil și din punct de vedere că acest lucru se produce cu mult timp înaintea alegerilor parlamentare, pentru că asta fac partidele, în primul rând parlamentarele îi interesează, ceea ce înseamnă că au suficient timp să se așeze, să testeze diferite mesaje. Ce ține de alegerile prezidențiale: Nu este un exercițiu simplu, deoarece toate partidele care fac parte din acest bloc, deși au avut un rezultat bunicel la alegerile locale, totuși, diferența dintre aceste partide și a primelor persoane din aceste partide și, principalii favoriți, președinta actuală Maia Sandu , alți favoriți, este destul de mare”, a menționat Vadim Pistrinciuc, director executiv al Institutului pentru inițiative strategice.

Depinde cine este candidatul. Nu le va fi ușor, deoarece pentru partea de electoral pentru care concurează aceste partide este și președinta Maia Sandu cu șanse foarte bune, dar, eu cred că pentru miza acestor partide sunt alegerile parlamentare, alegerile prezidențiale sunt o etapă intermediară. 1.31 Contează foarte mult cum se vor pregăti, cum se vor prezenta, în ce măsură vor reuși să convingă cetățenii cu viziuni pro europene că sunt mai capabili decât partidul de guvernare. Un bloc electoral are nevoie de 7% pentru a ajunge în Parlament. E mult de muncă. Dacă facem o simplă cumulare a reiotingurilor acestor partide, nu ajungem la 7%, dar au foarete mult timp înainte”, a mai spus Valeriu Pașa.

Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării au anunțat în decembrie anul trecut că formează o coaliție și că vor avea un singur candidat la scrutinul prezidențial din aceasta toamna. Aceștia au mai precizat atunci că vor candida împreună atât la alegerile prezidențiale , cât și la cele parlamentare din 2025.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA