Șapte persoane au fost reținute în rezultatul perchezițiilor de astăzi desfășurate de CNA și procurorii municipiului Chișinău. Este vorba de doi funcționari publici și cinci reprezentanți ai unor persoane juridice.
Amintim că în această dimineață au fost demarate peste 60 de percheziții în cadrul a 30 de cauze penale pornite pe fapte de corupție comise de către responsabili de procesele de achiziții publice în complicitate cu mai mulți agenți economici.
Într-un comunicat emis de CNA se aduce la cunoștință că persoane publice din cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbană a Consiliului municipal Chișinău (DGMU), responsabile de procesul de achiziții publice, ar fi creat o schemă infracțională potrivit căreia sistematic acceptau și primeau bunuri, avantaje, mijloace bănești de la persoane fizice și juridice în vederea atribuirii contractelor de achiziții publice.
„Este vorba despre contracte privind efectuarea lucrărilor de construcție sau reparație a trotuarelor, carosabilului pentru transportul public, accesului către curți, etc. De asemenea, în schimbul unor remunerații ilicite, bănuiții perfectau actele permisive pentru lucrările indicate și asigurau recepționarea finală a obiectelor, cuantumul comisionului perceput constituind cca 10-15% din valoarea acestor contracte”, precizează CNA.
Oamenii legii au documentat cel puțin 20 de episoade de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea persoanelor publice, agenților economici și reprezentanții acestora – administratori, fondatori, angajați, etc.
„Până la această oră, în cadrul perchezițiilor efectuate la birourile și domiciliile bănuiților, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru urmărirea penală, inclusiv acte, înscrisuri de ciornă și sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită”, se mai arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI: Percheziții matinale în mai multe localități din țară. Sunt vizați funcționari publici și agenți economici