VIDEO Cetățeni moldoveni, suspectați de furturi pe teritoriul UE. Prejudiciul se ridică la milioane de euro

Șase moldoveni și un cetățean român au ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce  au comis mai multe furturi pe teritoriul Uniunii Europene. Prejudiciul material a fost estimat la milioane de euro. În cele din urmă, activitatea infracțională a grupului criminal specializat fost destructurată, anunță Poliția Republicii Moldova.

Activitatea infracțională a fost documentată de către oamenii legii pe parcursul a șase luni.  În rezultatul investigației, s-a stabilit că suspecții din Republica Moldova  au vârsta cuprinsă între 30 și 43 ani. Liderul grupului criminal avea emise pe numele său două mandate de arest în Italia, utiliza acte de identitate false.

În cadrul măsurilor speciale de investigații s-a constatat că suspecții au comis mai multe furturi pe parcursul ultimilor ani. În ultimul caz, aceștia au blocat căile de acces cu mijloace de transport răpite, pentru a împiedica ca oamenii legii să ajungă la fața locului, și au sustras bunuri în valoare de un milion de euro dintr-un depozit. 

Patru suspecți au fost plasați în arest, iar în privința altor trei persoane urmează a fi înaintat demers pentru arest.

La destructurarea activității infracționale a grupului criminal specializat în comiterea furturilor în proporții deosebit de mari din Uniunea Europeană, în special în orașul italian Milano, au participat ofițerii Direcției Investigații Criminale a INI în comun cu carabinierii din Milano.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA