VIDEO Ce spun experții despre începerea negocierilor de aderare la UE

Drumul european al Republicii Moldova, abia începe. Deși Consiliul European a spus „da” Republicii Moldova și Ucrainei, pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, avem de parcurs o cale lungă de reforme minuțioase și de armonizări interne cu UE, sunt de părere experții moldoveni.

 

Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza susține că până la mandatul de negocieri din primăvară, ar trebui să lucrăm din strâns pentru a ne face temele pentru acasă și angajamentele de reforme restante.

 „Azi au început negocierile, și prima etapă este screnningul. Deja au început pregătirile pentru primele sesiuni de screening explicativ. Comisia Europeană ne va informa pe parcursul următoarelor patru, trei săptămâni, s-ar putea să dureze și două luni, să ne informeze despre tot. Doi, Comisia Eeropeană va începe pregătirile pentru mandatul de negocieri, pe care statele membre să-l aprobe până în primăvară”, spune Iulian Groza, director executiv IPRE.

Expertul în securitate și politică al comunității WatchDog, Andrei Curăraru spune că negocierile vor fi concentrate pe 35 de capitole, care sunt foarte diverse, de la justiție și stat de drept, până la agricultură și cercetare.

 „La comisia interguvernamentală care este planificată pentru luna martie, se va crea o foaie de parcurs prin intermediul căreia se va stabili că trebuie să mergem mai întâi cu capitolul ăsta, apoi cu capitolul ăsta și a șa mai departe. Este un prooces destul de îndelungat, dar el este valoros prin faptul că contribuie la reforme, la modernizarea internă și pentru realizarea acestuia sunt stabilite fonduri de preaderare de care va beneficia economia Republicii Moldova”, afirmă Andrei Curăraru, expert în securitate.

Expertul WatchDog, subliniază că cele mai cruciale negocieri vor viza domeniul justiției. După asta, pentru țara noastră va fi oportun să negociem pe domeniul agricol, pentru a ne asigura că agricultorii noștri vor fi competitivi pe piața europeană, menționează experții.

 „Acuma vorbim în primul și în primul rând de elefantul din cameră, adică despre reforma justiției. De fapt, noi am rămas restanți cu 3 capitole de la recomandările inițiale, vorbim despre deoligarhizare, reforma justiției și măsuri anticorupție. Iar când ne uităm cele 3 elemente, vedem că ele sunt intercalate. Fără o justiție independentă nu poți face o politică anticorupție substanțială, iar dezoligarhizarea este legată de aceleași elemente de eliminare a influențelor negative”.

Comentatorul politic, Ion Tăbârță susține că odată cu avizul pozitiv al Consiliului European, a devenit clar că Republica Moldova nu mai oscilează între două lagăre, ci se îndreaptă ireversivil spre Uniunea Europeană, dar cu condiția voinței politice și a culturii civice din partea cetățeanului.

 „Justiția a fost o bătaie de cap pentru toate statele, nu numai pentru Republica Moldova. Justiția, combaterea corupției, funcționalitatea instituțiilor statului. Acestea vor fi dosarele cele mai complexe, capitolele cele mai complicate. Acesta este un proces îndelungat, este un proces tehnic, foarte mult va fi în funcție cum noi vom fi capabili să implementăm acele reforme de tip tehnic, care sunt complicate”, spune Ion Tăbârță.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a explicat pașii ulteriori armonizării legislației Moldovei la UE conform celor 35 de capitole. După ce negocierile cu toate statele membre UE vor fi încheiate, Comisia va emite o opinie privind gradul de pregătire pentru a devenim membri. În baza opiniei, statele membre vor decide unanim să încheie negocierile iar Parlamentul European va oferi acordul său. Urmează ca toate statele membre și țara candidat să semneze și să ratifice Tratatul de Aderare. Doar după acești pași, Țara va devine membru al UE.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media