Poveștile despre faptul că fetele vor deveni băieți, iar băieții vor deveni fete, dacă mergem în UE, sunt niște tâmpenii și niște prostii manipulatorii, iar Uniunea Europeană e despre altceva, este despre libera circulație, este despre respectarea drepturilor, este despre respectarea culturii fiecăruia dintre noi, este despre liberă inițiativă. Declarația aparține jurnalistului TVR Cătălin Ștefănescu și a fost făcută în cadrul interviului oferit realizatorului ONE TV Iurii Ceabanov, în contextul campaniei “Europa de lângă noi”, lansată de posturile ONE TV și STAR TV.
– Salutare! Așa ar fi început invitatul nostru de astăzi întâlnirea. Noi însă vom spune Bine ați venit la „Europa de lângă noi”, care este un proiect compus dintr-o serie de dialoguri cu lideri de opinie din Moldova, din România, o serie de dialoguri despre integrare europeană, despre perspectiva europeană a Republicii Moldova, despre parcursul european al României și despre cum ne vede pe noi Europa pe acest drum. Astăzi îl salut pe Cătălin Ștefănescu, om de televiziune, prieten al Republicii Moldova și cred că multă lume deja și-a dat seama după „Salutare!”.
– Mulțumesc frumos! Salutare!
– Mulțumim că ai acceptat invitația noastră!
– Și eu mulțumesc foarte frumos și mă bucur să vă cunosc. Trebuie să spun lucrul ăsta, cum am venit în Basarabia, am descoperit ONE și din prima am zis că-i post fain.
– Mulțumim! Și acum te rog să ne spui câteva cuvinte despre FILIT, căci FILIT-ul te-a adus aici.
– Da și le sunt recunoscător pentru lucrul ăsta. Filit e o ocazie foarte bună de a scoate cultura în spațiul public. Cultura este o chestiune a spațiului public și nu e vorba doar despre literatură. E vorba despre cultură, nu e vorba doar despre traducere, e vorba despre cultură, e vorba despre oameni care se întâlnesc. E vorba despre elevi care participă în programe de la FILIT. Mi se pare foarte frumos lucrul ăsta. Ca să spun foarte cinstit, până acum câțiva ani, nu prea ți-ai fi imaginat că poate să existe un festival de literatură, pentru că te întrebai ce poți să faci la un festival de literatură. Să ne adunăm toți într-un parc, să citim, cam ce am putea să facem? Uite că poți să faci o groază de lucruri, poți face o sumedenie de lucruri sănătoase, frumoase, fascinante, de altfel și mă bucur foarte tare că FILIT-ul de la Iași are această extensie spre Chișinău. Mi se pare că e o extensie absolut naturală și mă simt privilegiat că sunt la festivalul ăsta.
-Deci, FILIT-ul face cititul să nu pară și să nu fie plictisitor. Cum ai zis, stai și citești în parc o carte, dar…
– Asta cu cititul e… Cititul nu e un îndeletnicire ușoară. Doi, noi vorbim foarte mult, se vorbește și în Basarabia, se vorbește foarte mult și în România despre consumul de carte. De ce se citește mai puțin? Noi citim substanțial mai puțin decât vecinii noștri de continent, vindem mai puțină carte, citim mai puțin, dar cred că trebuie să ne gândim și la faptul că există încă o discrepanță economică serioasă între noi și vecinii noștri de conștiință… de continent și de partenerii noștri de Uniunea Europeană. Nu vreau să spun neapărat că cititul, că arta, în general, înseamnă un lux. da e o formă de lux, dar e o formă de normalitate pentru societățile care trăiesc mai bine din punct de vedere economic. Cărțile la noi nu sunt ieftine. Mai mult decât atât, concurența nu e nevoie să amintesc eu lucrul ăsta, concurența… telefonului mobil pe care fiecare îl are în buzunar, concurența tabletei, concurența computerului sunt niște concurențe foarte dure pentru carte, dar cartea se poate citi și pe telefon. Cartea se poate citi și pe tabletă, cartea se poate citi și pe computer. Ideea este că cititul este în mod fundamental apanajul unei societăți civilizate, o societate care e așezată pe niște principii ori noi și de o parte și de cealaltă a Prutului suntem niște lumi în facere. Și cred că e bine să luăm un exemplu de la vecinii noștri de conștient de conștient. Tot timpul îmi vine să zic conștient…
– Nu e întâmplătoare…
– Am mai avut un mic act ratat acum 2 minute pe subiectul ăsta, s-ar putea să spună ceva lucrul ăsta. Deci vecinii noștri de conștient fac lucrul ăsta de vreme multă și îl fac într-un mod absolut natural. Da, e frumos să încurajez lectura. Da, e frumos să încurajeze vânzarea de carte. Pe de altă parte, însă e bine și să înțelegi că lectura vine în mod natural, consumul de carte vine în mod natural în momentul în care oamenii trăiesc un pic mai bine și dacă preocuparea pentru ziua de mâine nu mai e preocuparea fundamentală, atunci și cititul ocupă în viața oamenilor un loc mai important.
– Literatura și traducerea presupune construirea unor punți, unor poduri, presupune o formă de dialog. Cum crezi tu integrarea voastră, deja nu pot să zic împlinită, în continuu, că nu e un proces finit… Și drumul nostru spre Europa, în ce ce măsură ne putem ajuta unii pe alții? Mai mult, voi pe noi…
– Sunt destul de curajos în subiectul ăsta. Încerc să evit lucrurile care au orice dimensiune politică partizană. Însă, n-o să evit deloc lucrurile pe care le știu pe propria piele, lucrurile pe care le știu de la oameni pe care îi cunosc de la prieteni cu care mă văd, cred că ne putem ajuta foarte, foarte, foarte mult. În primul rând cred că România poate să ajute Basarabia, fiind mai interesată de partea asta de lume. Cred că dacă oamenii din România care vin în Basarabia nu mai vin în inspecție, nu mai vin cu senzația că niște atlanți au descins într-o țară subdezvoltată, că vai ce săraci și ce primitivi sunt ăștia și așa mai departe. Cred că asta ar fi un prim pas esențial și un pas de bun simț elementar în momentul în care ar putea să descopere că aici se vorbește limba română. Da, insist să spun lucrul ăsta, cu tot respectul spun lucrul ăsta. Basarabia este o țară bilingvă și cred că trebuie să înțelegem lucrul ăsta.
– E o virtute, e o valoare?
– E o valoare, sigur. În mod sigur, lăsând la o parte tot ce se întâmplă în jur. Foarte aproape de noi, la ora asta, se întâmplă un conflict îngrozitor. Agresiunea Federației Rusiei asupra Ucrainei est eun lucru complet inacceptabil, e revoltător și inacceptabil. Pe de altă parte, Basarabia e o țară bilingvă, aici există oameni care vorbesc două limbi, ba poate chiar mai multe. Nu poți să nu respecți lucrul ăsta, nu pot să lansez mesaje într-o singură direcție. Mesajele alea trebuie lansate către toată lumea, pentru că nimeni nu e vinovat de limba pe care o vorbește și nici o limbă nu este mai periculoasă sau mai nepericuloasă decât alta. Limbile sunt la fel, sunt instrumentul nostru de comunicare. Cred că ele trebuie respectate în mod egal. Și acum să mă întorc la întrebarea ta, iartă-mă pentru ocolul ăsta. Cred că ne putem ajuta foarte mult, înțelegând în primul rând cine suntem unii și ceilalți. Vorbim aceeași limbă, oameni buni, unii dintre noi, alții vorbesc rusește. Eu dacă aș locui la Chișinău, aș învăța fără cea mai mică problemă un pic de limbă rusă, pentru că mi se pare un gest de politețe elementar. Trăiesc în Transilvania, la Cluj și știu să schimb câteva cuvinte în limba maghiară. Mi se pare de un bun simț elementar lucrul ăsta. Îl sancționez pe un etnic maghiar de cetățenie română care nu știe să vorbească românește. Eu vorbesc un pic de maghiară, înțeleg un pic de maghiară și îmi pare rău că nu vorbesc maghiară performant, așa cum pare rău că nu vorbesc rusă, cum îmi pare rău că nu vorbesc japoneză, că nu vorbesc chineză. Aș învăța orice limbă de pe lumea asta. Da, ne putem ajuta înțelegând un pic mai multe lucruri, unii despre ceilalți.
– Cum a impulsionat aderarea României la Uniunea Europeană mediul, spațiul cultural și cum poate să ne impulsioneze la rândul nostru pe noi?
– Foarte mult, aș vrea să desființez din start niște povești absolut rizibile pe care le-am văzut în cele câteva zile de când sunt la Chișinău. Poveștile astea cu dacă mergem spre Uniunea Europeană, fetele vor deveni băieți, băieții vor deveni fete și așa mai departe sunt niște tâmpenii, sunt niște lucruri pe care niște oameni, care vor să manipuleze în cel mai ordinar mod cu putință opinia publică, le lansează pe piață. Nu dați crezare prostiilor ăstora, sunt niște prostii. Uniunea Europeană e despre altceva, Uniunea Europeană e despre libera circulație, e despre respectarea drepturilor, este despre respectarea culturii fiecăruia dintre noi, e despre liberă inițiativă. Nu e despre ce am auzit eu în prostiile astea și țin să spun lucrul ăsta.
– Ce le putem spune celor care le e frică că își pierd identitatea, își pierd specificul?
– Dimpotrivă… În Uniunea Europeană, nici nu știu de unde să iau subiectul ăsta… Trebuie avut un dialog cu toată lumea, cineva care are impresia despre ceva, că e într-un anumit fel, nu este în mod obligatoriu, nici un prost, nici un tâmpit, nici un om rău intenționat. Oamenii au păreri, cel mai important e să dezbați. Cel mai important e să vorbești. Cel mai important este să ai disponibilitatea de a respecta demnitatea cuiva. Știi cum e povestea asta e ca și când ai spune că un creștin ortodox e un prost, pentru că e creștin ortodox E o jignire îngrozitoare, lucrul ăsta, oamenii cred în ceva, alții sunt liberi cugetători, alții sunt agnostici, e treaba lor.
– Unii sunt doar altfel…
– Evident.
– Nu mai buni, nu nu mai răi.
– Absolut. Cineva care nu seamănă cu noi, nu-i un om rău. Trebuie să ne iasă lucrul ăsta din minte. Pe de altă parte, cred că trebuie să ne aducem aminte și de faptul că educația pe care am primit-o, atât în partea asta a Prutului, cât și dincolo, educația pe care am primit-o e o educație problematică, din punctul ăsta de vedere. Noi nu am primit o educație a dialogului. Noi nu am primit o educație a exprimării libere, noi am primit o educație a reproducerii unor lucruri, a recitării textelor din manualele de la școală. Noi am primit o educație mecanică. Era un banc celebru în vremea comunismului, cu un membru de partid care e chemat în fața unei comisii și e întrebat „Tovarășe Popescu, care e opinia dumitale despre activitatea Partidului Comunist Român?” Și Popescu spune „În lumina documentelor prezentate la cel de al 11-lea Congres… – Nu, nu, tovarășe, o opinie personală. Tu n-ai opinie personală? – Ba, da, am cum a spus și tovarășul Nicolae Ceaușescu, eu aș vrea…. – Nu, spune ne ce crezi dumneata. Dumneata n-ai opinie? – Ba da, am, dar să știți că niciodată nu sunt de acord cu ea.” Exact așa am fost educați, să nu fim de acord cu propria noastră opinie, într-un fel sau altul.
– Ne e frică?
– Exact, dialogul ne sperie, descoperirea altuia ne sperie, suntem obișnuiți să ascultăm glasul satului, glasul uliței, glasul străzii, glasul cartierului. În loc să proiectăm valorile noastre din casă spre spațiul public, de foarte multe ori spațiul public intră peste noi în case și trebuie să facem lucruri de dragul faptului că ne văd oamenii, ce o să zică vecinul cutare, ce o să zică ruda cutare. Felul ăsta de educație e greu de dislocat, dar nu e imposibil și cred că dacă vorbim cu răbdare despre lucrurile astea, cred că dacă de o parte și de alta clasa politică înțelege că și oamenii care nu votează un anumit partid sunt cetățeni dotați cu demnitate și care merită absolut tot respectul, atunci o să facem un pas mai mare și îți răspund la întrebare scurt. Da, intrarea în Uniunea Europeană a însemnat enorm din punct de vedere cultural pentru toate programele culturale, pentru toate teatrele, pentru toate festivalurile care se fac în România. Intrarea în Uniunea Europeană a însemnat enorm. Habar n-am cum ar fi arătat lumea aia fără Europa și nici nu vreau să mă gândesc la asta.
– E posibilă cultură elevată fără o societate prosperă? Mă refer la portofelul de care ai zis și tu.
– Da, cultura, dar nu aș folosi cuvântul „elevat”, pentru că atunci când spui „cultură elevată”, multă lume zice că nu are treabă cu așa ceva, nu mă pricep. Cultura, nu e o figură de stil ce spun acum, cultura este de câte ori ne spălăm pe dinți. Cultura este de câte ori ne schimbăm lenjeria intimă, cultura e cum mergem pe stradă, cum ne adresăm când vorbim cu vecini și cu prieteni, cum mâncăm, ce haine punem pe noi, dacă din proprie inițiativă ieșim cu mătura și dăm o mătură pe scara de bloc unde locuim sau în fața casei. Asta este cultură pură, asta înseamnă cultură. Cultură înseamnă modul de viață al unei comunități la un moment dat. Ailaltă-i cultura intelectuală, bibliotecile, sălile de expoziție, sălile de teatru, cinematografe. Aia e cu totul altceva și aia e cultură. Și cercetarea științifică-i cultură, și medicina e cultură, și televiziunea e cultură, și tâmplăria e cultură. Totul este cultură, oamenii fug atunci când aud „cultură elevată”, pentru că au senzația că există niște păstrători ai cheilor adevărului și că nu mai ei știu cam cum stau lucrurile, că există un cod inaccesibil. Nu, nu e așa să fii un om decent să faci o mămăligă bună e un act de cultură, să faci un ou ochi fain e un act de cultură, să stai cu vecinii sau cu prietenii la o masă și să vorbești despre o emisiune e un act de cultură. Să-ți vorbești limba, oricare va fi fiind ea, e un act de cultură și să fii preocupat de felul în care vorbești limba e un act de cultură pură. Nu sunt eu cea mai potrivită persoană să vorbească despre așa ceva, pe mine cifrele mă sperie, dar trebuie să spun că în tot ceea ce se cheamă activitate în spațiul public, programele Uniunii Europene, chiar dacă sunt complicate, chiar dacă uneori sunt extrem de birocratice, mai au ceva. E foarte greu să furi bani europeni, nu e imposibil deloc, nu e imposibil, dar e foarte greu să-i furi. Și mai mult decât atât, există efecte dacă furi banii ăștia, banii ăștia sunt mai supravegheați decât alți bani, e foarte posibil ca mulți dintre banii ăștia să ajungă acolo unde trebuie. E bine să ne gândim la așa ceva. Mulți dintre noi, și aici, în Basarabia și în România, suntem extrem de neîncrezători când auzim fundație, asociație, pentru că noi știm ce s-a întâmplat cu fundațiile la un moment dat, cu asociațiile. Lucrurile s-au schimbat foarte tare în momentul ăsta. Când spunem sunt unii care fac un proiect, ni se pare că e ceva cetos, în care unii manipulează niște bani în interes personal. Nu-i așa și lucrurile tind să nu fie așa. Și noi trebuie să facem în așa fel încât să nu fie așa. Am progresat foarte mult datorită banilor europeni. Și ar fi un ipocrit îngrozitor cel care ar spune că, nu-i așa?
– Te simți în Europa aici?
– Fără discuție că da. Sunt lucruri la Chișinău despre care le povestesc prietenilor de acasă și le spun că noi mai avem un pic până să ajungem la nivelul ăla. Da, moștenirea de aici e una vizibilă, dar asta îi spuneam unui prieten care mă plimbam pe străzile Chișinăului acum și care spuneau uite, bă, arhitectura comunistă, uite ce-i aici. Și încercam să-i spun: Domnule, tu ai senzația că oamenii ăștia au făcut de drag arhitectura asta comunistă, au fost ei excentrici și au zis cp vrem clădirea aia, vrem chipul Universității Lomonosov pe toate străzile din Chișinău. Nu despre asta e vorba. Sunt niște lucruri care au fost impuse. Mai mult decât atât, odată ce au fost impuse, ele sunt aici, ele sunt o formă de patrimoniu, ele nu mai aparțin comunismului, ele aparțin comunității de la Chișinău, Basarabiei, lumii de aici. Stă în puterea lumii de aici să le valorifice într-un fel. Clădirile nu au nicio vină că arată într-un fel, le-au construit unii într-un regim. Ele sunt acum obiecte de patrimoniu și cine nu înțelege lucrul ăsta, ar face bine să-l înțeleagă, pentru că nu se poate dărâma tot nu se poate face un las vegas peste Chișinău. Chișinăul e așa cum e. Cred că e frumos și civilizat să vorbim despre lucrurile astea cu răbdare, cu foarte multă răbdare. Cultura ne ajută enorm în situația asta.
– În drumul spre Europa nu va fi ușor, dar miza merită…
– Europa înseamnă și foarte multă responsabilitate. Europa înseamnă corectitudine, Europa înseamnă respectarea cuvântului dat, Europa înseamnă că un cuvînt dat e un contract. Europa înseamnă uneori și birocrație pentru că banii publici nu sunt bani cu care se face așa. Banii publici sunt banii tăi, ai mei, ai lui Ghenadii, sunt banii tuturor. În educația noastră, din păcate, pe care am primit-o de multe ori, totul era al întregului popor, ceea ce înseamnă că nu era al nimănui. Și suntem obișnuiți să nu credem, să fim reticenți față de ideea de spațiu public și de bun al nostru, al tuturor. Nu, sunt bunurile comunității, iar banii ăștia din programele europene, dacă sunt uneori administrați cu multă birocrație, e pentru că există o responsabilitate față de bani aceștia. Da, parcursul nu e ușor deloc, dar merită din plin. Nu vreau să mă creadă cineva pe cuvânt. Aș vrea să descopere lucrurile astea, pentru că, fără Europa, lumea-i groaznic de tristă. Eu știu că sunt oameni care prețuiesc vremurile care au trecut și îi înțeleg foarte, foarte bine. Pe de altă parte, însă, timpurile s-au schimbat, timpurile s-au schimbat extrem de tare. Dacă nu pentru noi, măcar pentru nepoți și pentru copii, copii care ne sunt dragi, ar trebui făcute niște sacrificii de orgoliu și, uneori, de încăpățânare. E suficient doar să deschidem ochii, atât, să avem disponibilitatea de a asculta. E greu să faci lucrul ăsta și pentru noi ăștia de aici e greu să facem exercițiul ăsta, dar de meritat merită din plin. Europa, nu e un paradis. Europa nu este edenul tuturor, Europa este un spațiu al civilizației, unde condiția noastră de demnitate umană e mult mai respectată decât ce știam noi.
– Îți mulțumim pentru dialog. Mulțumim pentru mesaj și sper să te mai revedem la Chișinău.
– Mulțumesc și eu și succes în ce faceți voi și mulțumim telespectatorilor voștri!
– Vă mulțumim că ați fost alături de noi!
Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
