VIDEO Captură uriașă de droguri la intrarea în țară. Un tânăr de 22 de ani, reținut

Un tânăr de 22 de ani, din Tiraspol, a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este suspectat de implicare într-o organizație ilegală specializată în punerea în circulație ilegală a drogurilor și etnobotanicelor.

Acesta ar face parte dintr-un grup de persoane implicate în aceeași schemă, deținători ai mai multor canale de telegram.

Polițiștii au stabilit că bănuiții aprovizionează cu substanțe narcotice consumatorii sectorului Botanica al capitalei.

De asemenea, amenii legii au recepționat o informație operativă precum că tânărul de 22 de ani ar fi implicat în transportarea prin contrabandă și distribuirea substanțelor narcotice în proporții mari.

În cadrul investiogațiilor, suspectul a fost surprins la volanul unui Audi. Acesta s-ar fi deplasat în Polonia pentru a prelua o cantitate impunătoare de substanțe narcotice, care urma să ajungă spre comercializare ilegală pe teritoriul Republicii Moldova.

Tânărul a fost reținut în momentul traversării frontierei de stat Cahul-Oancea, direcția de intrare în Republica Moldova.

În cadrul percheziției automobilului acestuia au fost depistate 3 kg de mefedronă, camuflate în ascunzișuri special amenajate.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, valoarea totală a drogurilor depistate și ridicate, pe piața tenebră este de aproximativ 1 milion 800 mii lei.

Tânărul a fost reținut și riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA