Patru persoane au fost reținute de oamenii legii, după o captură de droguri de circa 6.000.000 de lei. Suspecții sunt trei bărbați cu vârste de 22, 49 și 56 de ani, cetățeni străini, și o femeie de 55 de ani. Aceștia sunt bănuiți de păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari pe teritoriul Capitalei.
Ieri dimineața, polițiștii au observat un tânăr de 22 de ani cu un comportament suspect. În timpul verificărilor, acesta a predat benevol opt pachete a câte un kilogram fiecare, cu droguri de tip PVP (sare). În cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că drogurile i-au fost transmise de către o femeie de 55 de ani, camuflate într-un colet cu piese auto transmis din afara țării.
Urmare a acțiunilor procesuale, poliția a identificat și reținut alți doi cetățeni străini, implicați în organizarea și transportarea drogurilor. Oamenii legii au efectuat percheziții la domicilii, în oficiile și automobilele suspecților. De acolo, au ridicat 11,000 de dolari, cântare electronice de înaltă precizie, purtători de informații, înscrisuri de ciornă.
Suspecții riscă până la 15 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru identificarea și reținerea altor persoane implicate în schema infracțională.