VIDEO Bursa de criptomonede: Clienți înșelați și bani furați

Au adus prejudicii de aproape 4 milioane de lei pentru clienții la bursa de criptomonede. Este vorba despre o grupare infracțională din Chișinău, destructurată de oamenii legii.

Aceștia, din mai 2022 până în prezent, de comun cu cetățeni ai altor state, ar fi creat o platformă fictivă de tranzacționare a criptomonedelor, cu denumire și interfață identică unei platforme cu renume mondial. Așa cum clienții unor astfel de platforme le permit organizatorilor accesul la propriile fonduri, ca aceștia să efectueze tranzacții cu criptomonede, membrii grupului infracțional au profitat și și-au însușit banii clienților.

Ulterior, din banii însușiți prin escrocherie, aceștia și-ar fi cumpărat mașini și proprietăți de lux în Chișinău și București.

Prin urmare, una din victime a informat autoritățile de drept, care au pornit investigațiile penale și au desfășurat percheziții.

Astfel, în cadrul percheziției din localul unei săli de jocuri computerizate și de realitate virtuală, din Chișinău, ce aparține unui membru al grupului criminal organizat menționat au fost ridicate probe, anunță poliția.

Totodată, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au fost aplicate sechestre asupra bunurilor cumpărate de către aceștia în Moldova și România, de peste 1.500.000 lei, în vederea eventualei confiscări, pentru recuperarea prejudiciului cauzat. 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media