Atmosferă de sărbătoare la Președinție. Au fost aprinse luminițele de pe brad. Evenimentul a avut loc în prezența mai multor copii și cete de colindători.
A fost o seară în care au răsunat colinde din partea copiilor de la Ansamblul Folcloric „Opincuța” al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău, celor de la Ansamblul vocal „Armonia” din Băcioi și de la Ansamblul vocal din Călărași.
În cadrul evenimentului, Maia Sandu a citit copiilor din cartea lui Spiridon Vangheli.
”În perioada sărbătorilor de iarnă să găsim mai mult timp pentru a ne arăta grija față de cei dragi și de comunitate. Bucuria de a fi acasă de Crăciun ne încălzește sufletele și ne dă speranțe de viitor”, se arată în comunicatul Președinției.
Toți cei care doresc să admire Pomul de Crăciun de la Președinție o pot face până în 15 ianuarie, de luni până vineri, între 17.00 și 18.00, iar sâmbătă – între 12.00 și 13.00.