Șapte polițiști din Strășeni și Călărași sunt bănuiți că ar fi cerut și primit bani de la șoferii opriți în trafic, în schimbul mușamalizării încălcărilor comise. Ofițerii SPIA, împreună cu procurorii PCCOCS, au investigat, începând din vara anului 2024 și până în prezent, activitatea ilegală a suspecților.
Conform informațiilor oficiale, sunt implicați șase polițiști ai Serviciului patrulare Strășeni și Călărași a Direcției patrulare „Centru” a INSP al IGP al MAI și un angajat al Inspectoratului de Poliție Strășeni.
Potrivit anchetei, polițiștii cu vârste cuprinse între 27 și 39 de ani ar fi refuzat să aplice sancțiunile legale pentru contravențiile constatate, în schimbul unor sume de bani. În unele cazuri, aceștia ar fi intervenit pentru a mușamaliza încălcările, acționând contrar legii. În urma perchezițiilor efectuate, autoritățile au ridicat probe relevante pentru dosarul penal, care vizează fapte de corupție pasivă și activă.
Cei șapte polițiști au fost citați de organele de drept, iar patru dintre ei au fost deja informați despre bănuielile care li se aduc. Ceilalți trei urmează să fie audiați în perioada următoare.