În acest an admiterea în universitățile din țara noastră va avea loc exclusiv online, anunță ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Potrivit oficialului, absolvenții de liceu sau colegiu vor putea aplica concomitent la trei instituții de învățământ superior pe platforma eadmitere.gov.md, care nu este accesibilă deocamdată.
,,Vor avea de selectat trei universități cu cel mult trei specialități la care pot depune actele. Aceasta este unica metodă prin care pot absolvenții depune actele pentru universități. Asta nu înseamnă că nu pot merge la universitate, dar chiar și acolo oricum în incinta universității vor avea acces la un calculator pentru a completa formularul online”, a explicat ministrul.
Rectorul Universității Tehnice din Moldova, Viorel Bostan, a menționat pentru ONE TV că instituția reușea să gestioneze fluxul de candidați, comisia de admitere, de regulă, având, mai mult de lucru în primele zile de admitere.
În opinia lui, platforma comună de admitere vine atât în beneficiul studenților, cât și în cel al instituțiilor de învățământ superior, angajații cărora vor putea gestiona mai bine procesul de admitere.
„Va simplifica verificarea diplomelor și dosarului astfel încât acest sistem urmează să fie conectat și cu bazele de date care le deține Ministerul Educației cum ar fi numărul diplomei, notele de la BAC sau datele personale”, a spus Viorel Bostan.
Viorel Bostan îndeamnă, totuși, tinerii să vină la universitate înainte de a depune dosarul.
„Eu aș încuraja să vină și la universitate, fiindcă acolo o să-i ajutăm să completeze dosarul și, de asemenea, să-i orientăm în carieră fiindcă de multe ori ei duc lipsă și de cunoștințele mai exacte, mai detaliate cu privire la diverse programe de studii și care este diferența dintre ele”, a menționat rectorul UTM.
Unii directori de liceu susțin că, în era digitalizării, schimbarea este una binevenită și necesară, în special, pentru absolvenții din mediul rural.
,,Eu văd mai mult un impediment când absolventul din sat trebuie să vină la Chișinău să depună actele, să stea în rând, călduri insuportabile”, a spus Emilia Slavenschi, director Liceul Teoretic Iulia Hașdeu.
În perioada 22-29 iulie va avea loc prima etapă a admiterii în universitățile din Republica Moldova, iar cea de-a doua, adică cea suplimentară, în perioada 10 – 14 august.