Ofițerii de investigație ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii anticorupție, continuă seria de percheziții pe întreg teritoriul țării, anunță Inspectoratul General al Poliției.
Acțiunile au loc în cadrul cauzei penale pornită pe faptul creării și conducerii unei organizații criminale, spălare de bani, coruperea alegătorilor, precum și finanțarea ilegală cu scop de influențare a Alegerilor și Referendumului din 20 octombrie curent.
Totodată, IGP atașează la comunicat câteva fragmente din interceptările audio dintre suspecți, dar și secvențe video din cadrul perchezițiilor.
„O să vă dea câte 3ooo de lei pe lună până la votare. trebuie să vii măcar la vreo adunare, să te vadă lumea, știi”
„- Ți- a venit ceva?
– Săptămâna aceasta?
– Da, acum m-am uitat. Până acum n-am văzut, da acum am văzut.
– Și cât ai?
– 29 de mii nouă sute nu știu cât”.