Victor Parlicov
Victor Parlicov

Victor Parlicov: ”Tariful pentru energia electrică rămâne neschimbat pentru consumatorii casnici”

Tariful pentru energia electrică nu va crește pentru consumatorii casnici, chiar dacă Energocom achiziționează energie electrică de pe bursa OPCOM din România la un preț mai mare decât până acum. Asigurarea vine din partea Ministrului Energiei, Victor Parlicov, care afirmă că volumele cumpărate din țara vecină sunt prea mici.

”Estimativ în luna iulie condiționerele vor consuma de două ori mai multă energie decât în luna iunie. Asta înseamnă presiune pe consum. Atunci când temperaturile sunt înalte liniile de înaltă tensiune se comportă altfel și capacitatea de energie pe care pot fi transferate pe aceste linii scade. La moment nu există presiune eminentă pe tarife din simplu motiv că volumele pe care le achiziționăm de pe piața românească. Acestea sunt 5 până la 8 la sută”, Victor Parlicov, ministrul Energiei.

Canicula a majorat consumul de energie electrică în Moldova și a scumpit de patru ori electricitatea cumpărată în orele de vârf. Cel mai mare volum de electricitate se consumă între orele 20:00 și 21:00, dar și noaptea, când sunt conectate aparatele de aer condiționat pentru a răci încăperile. Pentru a asigura cantitatea necesară de energie electrică, Energocom achziționează suprplusul necesar de pe bursa OPCOM din România, unde se atestă o cerere în creștere de electricitate și prețuri-record, așa cum volumul producției energiei eoliene și cea generată de hidrocentrale este mic din cauza valului de căldură și scăderii debitului de apă. Electricitatea achiziționată de Energocom de pe OPCOM pentru orele de vârf 20.00-21.00 s-a scumpit de patru ori în perioada 1-16 iulie, ajungând la 800 de euro pentru MWh.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA