Caută
Close this search box.
Victor Parlicov
Victor Parlicov

Victor Parlicov își lansează partid politic? Ce spune acesta despre zvonuri

De la funcția de ministru al Energiei, la cea de lider de partid. Victor Parlicov a confirmat zvonurile despre ambițiile sale politice. În cadrul unei emisiuni televizate acesta a spus că s-a gândit la crearea unui partid, care să devină o forță europeană.

Având în vedere că vor fi alegeri parlamentare în curând, toți înțelegem că pe flancul pro-european există un deficit de partide și lideri care să poată atrage electoratul și să capitalizeze sprijinul pro-european. Da, m-am gândit la crearea unui partid alternativ, care să devină o forță europeană reală și să garanteze ireversibilitatea parcursului european după alegerile parlamentare de anul viitor. Este clar că, în perioadele de criză, partidul aflat la guvernare pierde din încredere. Criza economică, războiul și alți factori externi au afectat serios acest lucru” a spus Parlicov.

Cu toate acestea, Parlicov a spus că nu a luat o decizie finală în acest sens, întrucât este nevoie de finanțe pentru a duce la capăt ambiția.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA