Consilierul municipal din partea Platformei DA, Victor Chironda, afirmă că lucrările de construcție de pe strada Nicolae Testemițanu 12 sunt ilegale. Acesta a prezentat răspunsurile Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.
”Conform răspunsului INST, lucrările sunt făcute în lipsa autorizației de construire și cu încălcarea procedurilor de organizare a șantierului. Mai mult, lucrările se fac și pe un teren municipal, ocupat abuziv. INST a emis o prescripție de sistare a lucrărilor și a întocmit un proces verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 177 din Codul Contravențional – lucrări fără autorizație de construire”, a scris Victor Chironda.
Acesta a mai scris că Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a informat Primarul General despre această situație și că e de competența autorităților locale să constate acapararea ilegală și construcția abuzivă a terenului.
De asemenea, Chironda a mai scris că va depune o plângere la Procuratură pe acest caz și că acțiunile de vânzare a apartamentelor în acest bloc poate fi calificată drept escrocherie.