Caută
Close this search box.

Vicepreședintele Parlamentului European a solicitat sprijin imediat pentru Moldova

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul român Victor Negrescu, a solicitat în plenul ședinței, sprijin imediat pentru Republica Moldova, pentru a trece peste dificultățile energetice cu care se confruntă țara. Vicepreședintele a propus în calitate de negociator-șef privind bugetul EU pentru anul 2025, să se folosească mecanisme financiare de urgență de asistență pentru Moldova.

 

„ Cred că este clar că trebuie să ajutăm Republica Moldova, iar Parlamentul pare să împărtășească o poziție comună în ceea ce privește dorința de a ajuta Republica Moldova. În calitate de raportor alternativ în cadrul Comisiei pentru Bugete, susțin necesitatea de a adopta acest regulament cât mai repede posibil, cunoscând nevoile de pe teren. Republica Moldova încă are nevoie de sprijin, în special în domeniul energetic și ar avea nevoie, de asemenea, poate de sprijin suplimentar dincolo de facilitatea în sine.”, spune eurodeputatul.

Negrescu a mai cerut accelerarea adoptării Planului de creștere economică pentru Republica Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro.

 „În același timp doresc să-mi exprim sprijinul deplin pentru creșterea granturilor, dar și pentru creșterea pre finanțării pentru Republica Moldova. Trebuie să lucrăm la transparență, să construim o platformă, dar și să vedem de fapt și beneficiarii finali, în special tinerii, zonele rurale, societatea civilă, universitățile. Toate acestea trebuie să fie subliniate.” 

Potrivit lui Negrescu, subiectul urmează a fi discutat în cadrul Consiliului European de joi, care este și ultima din acest an întrunire de acest fel a liderilor europeni. Republica Moldova a intrat în stare de urgență din data de 16 decembrie pentru o perioada de 60 de zile din cauza unei eventuale crize energetice în regiunea transnistreană, care s-ar putea declanșa în cazul în care Rusia va opri livrările de gaze naturale în stânga Nistrului din data de 1 ianuarie 2025.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA