Veste bună pentru pasagerii curselor aeriene. În cazul pierderii sau deteriorării bagajelor și întârzierii zborurilor, pasagerii vor beneficia de despăgubiri mai mari. Un proiect de lege care prevede majorarea asigurării de răspundere civilă față de pasageri, bagaje, trimiteri poștale și mărfuri a fost votat în prima lectură de 61 de deputați.
Proiectul de lege propune creșterea sumelor de asigurare pentru operatorii aerieni care zboară în sau din Republica Moldova. Aceasta este o măsură pentru a proteja mai bine pasagerii în caz de accidente, pierderea bagajelor sau întârzieri ale zborurilor.
Printre schimbări se numără creșterea sumei pentru întârzieri de la aproximativ 22.000 de lei per pasager, pentru bagaje de la 36.000 de lei și pentru transportul de mărfuri, suma asigurată va fi de 26 de lei per kilogram.
Inițiativa a fost dezvoltată de Ministerul Infrastructurii și autoritățile aeronautice, urmând să fie aplicată în conformitate cu regulile internaționale stabilite prin Convenția de la Montreal. Modificările vor intra în vigoare după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Proiectul va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură.