Șase persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar un bărbat este cercetat în stare de libertate într-un dosar de trafic de droguri. Unul dintre suspecți este cetățean al Ucrainei.
Oamenii legii au efectuat percheziții la șase bărbați cu vârstele cuprinse între 22 și 28 de ani. Aceștia ar fi fost aprovizionați cu substanțe narcotice de către un bărbat de 40 de ani, locuitor al Capitalei.
La domiciliul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 800 gr. de marijuana împachetate, pachețele ”Zip-Lok” ascunse în frigider. La fel, în automobilul suspectului au fost depistate alte 70 gr. de marijuana.
Ulterior, în urma declarațiilor suspectului, ofițerii de investigație au descins cu percheziție și într-o gospodărie din satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni, unde acesta cultiva ilegal plante de canabis.
În urma colaborării cu instituțiile abilitate ale Ucrainei, s-a stabilit că cetățeanul Ucrainei, în prezent este anunțat în urmărire pentru organizarea ilegală a traficului de droguri pe teritoriul Ucrainei în proporții deosebit de mari în complicitate cu alte persoane.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.