Vacanța de toamnă și cea de primăvara ar putea dura 7 zile

Vacanța de toamnă și cea de primăvara ar putea dura 7 zile și nu 2-3 ca până acum. Propunerea a fost făcută de Ministerul de Educației și Cercetării. De asemenea, cadrele didactice ar putea beneficia de zile de recuperare pentru zilele nelucrătoare în care au activat.

Modificări se conțin în Planul–cadru privind organizarea procesului educațional în anul de studii 2024-2025. Documentul a fost propus spre consultări publice.
Potrivit Ministerului, majorarea numărului zilelor de vacanță va permite părinților să-și planifice din timp concediile și să petreacă mai mult timp cu copiii lor.
Vacanțele de toamnă și de primăvară ar urma să se încadreze în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2024, și respectiv 3 – 9 martie 2025.
Printre modificările propuse se mai numără organizarea tezelor semestriale pentru clasele din ciclul liceal, desfășurarea activităților transdisciplinare pentru clasele I-IV, organizarea activităților extrașcolare, selectarea planurilor individual de învățământ de către școlile cu program mixt de studii etc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA