Ursula von der Leyen, mesaj către Rusia: Suntem pregătiţi să acoperim nevoile financiare ale Ucrainei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi liderii ţărilor nordice s-au declarat încrezători în găsirea unei soluţii, în luna decembrie, pentru a finanţa nevoile Ucrainei în următorii doi ani prin utilizarea activelor ruseşti îngheţate.

Uniunea Europeană doreşte să folosească o parte a activelor ruseşti pentru a finanţa un nou împrumut, în valoare de 140 de miliarde de euro, pentru Ucraina, o operaţiune total inedită. Ideea este de a împrumuta această sumă de la Euroclear, ce are sediul la Bruxelles, şi de a împrumuta Ucraina. Kievul nu ar urma să ramburseze suma împrumutată decât dacă Rusia îi plăteşte Ucrainei despăgubiri de război. În absenţa unui acord săptămâna trecută la Bruxelles, liderii statelor UE i-au solicitat Comisiei Europene să exploreze mijloacele de finanţare a Ucrainei, lăsând totuşi deschisă posibilitatea acestui împrumut legat de activele ruseşti îngheţate.

„Este vorba despre o propunere valabilă juridic, care nu este neînsemnată. Mesajul adresat Rusiei este foarte clar: suntem acolo pentru mult timp. Suntem pregătiţi să acoperim nevoile financiare ale Ucrainei, la fel cum vom rămâne alături de ea atât timp cât va fi nevoie”, a subliniat şefa executivului UE, invitată la acest summit nordic consacrat apărării şi competitivităţii, citează Digi24.

Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a declarat că ”pentru mine, nu există alternativă la împrumutul de reparaţie”.

”Sprijin cu forţă ideea unui împrumut de reparaţie. Să fiu sinceră, cred că aceasta este singura cale de urmat. Şi îmi place mult ideea ca Rusia să plătească pentru pagubele pe care ea le-a cauzat şi comis în Ucraina”, a dăugat Frederiksen.

Frederiksen a adăugat că ”este necesar să ajungem la o concluzie în timpul reuniunii noastre europene din decembrie pentru a putea avansa începând de acolo”.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA