Douăzeci și cinci de persoane au fost ucise și alte peste 100 au fost rănite în cel mai mare oraș rusesc aflat în imediata apropiere a Ucrainei. Atacurile cu rachete ucrainene au avut loc la o zi după ce Rusia a lansat cel mai mare bombardament aerian al războiului de până acum, soldat cu peste 40 de morți, informează BBC.
Locuitorii din Belgorod s-au mai confruntat cu atacuri transfrontaliere ucrainene, dar cel de sâmbătă a fost cel mai sângeros de pe teritoriul rusesc de la începutul războiului.
Președintele Volodymyr Zelensky a declarat săptămâna aceasta că Rusia a lansat 500 de rachete și drone împotriva Ucrainei în doar cinci zile.
Vladimir Putin a declarat că ,,răspunsul Ucrainei care a vizat Belgorodul nu va rămâne nepedepsit”. Dar locuitorii orașului acuză autoritățile că nu fac suficient pentru a menține oamenii în siguranță. Alertele aeriene au fost auzite abia după o jumătate de oră de la atacul de sâmbătă, au declarat localnicii pentru presa rusă independentă.
Oamenilor li s-a spus să se adăpostească, dar unii au constatat că adăposturile din subsolurile blocurilor lor de apartamente erau închise.
La scurt timp după ce Vladimir Putin a ordonat invazia la scară largă, în februarie 2022, oficialii din Belgorod au explicat că dezvăluirea locului unde se aflau adăposturile antiaeriene oficiale le-ar fi făcut o țintă pentru armata ucraineană.