Universități și colegii, dotate cu echipamente și mobilier modern cu sprijinului Băncii Mondiale

Mai multe instituții de învățământ din țară au fost dotate cu echipamente digitale și mobilier modern, cu sprijinul Băncii Mondiale.

Este vorba despre 96 de spații de învățare din 7 universități și 6 colegii pedagogice, unde își fac studiiile aproape 48.000 de studenți și peste 2.300 de cadre didactice, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

În ultimii ani, 70 de laboratoare au fost dotate cu dispozitive moderne și tehnologii informaționale de ultimă generație; 63 de programe de studii au fost actualizate conform cerințelor pieței muncii, iar alte 14 au fost elaborate de la zero.
Peste 2000 de cadre didactice au fost instruite în elaborarea curriculei, monitorizarea și asigurarea calității, evaluarea calificărilor în învățământul superior.
De asemenea, au fost elaborate peste 300 de standarde de calificare pentru programele de licență, masterat și doctorat în 18 domenii de studii.
Au fost digitalizate registrele diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior în perioada 1992-2008, care va oferi un instrument eficient de verificare și validare a documentarelor de studii.
Modernizarea s-a făcut în cadrul Proiectul Învățământul Superior din Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de Banca Mondială.
Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 de milioane de euro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA