Uniunea Europeană intenționează să interzică semnarea de noi contracte pentru gaze naturale rusești până la sfârșitul acestui an. Blocul comunitar vrea să elimine treptat acordurile deja existente până la finalul lui 2027. Informația a fost confirmată pentru Reuters de trei oficiali europeni. Planul urmează să fie publicat marți, scrie Digi24.
UE și-a stabilit încă din 2022 obiectivul de a opri complet importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027. Planul Comisiei Europene include o propunere de interzicere a tuturor noilor contracte de gaze rusești până la sfârșitul anului 2025.
Totodată, Comisia va elabora un cadru legal pentru a interzice gazele rusești, inclusiv gazul natural lichefiat (LNG), provenite din contractele existente, începând cu 2028.
Pentru a intra în vigoare, noile reglementări vor avea nevoie de sprijinul Parlamentului European.
UE a impus sancţiuni asupra cărbunelui rusesc şi a transporturilor maritime de petrol, dar nu şi asupra gazului, din cauza opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care primesc livrări prin conducte ruseşti şi care afirmă că trecerea la alţi furnizori ar duce la creşterea preţurilor la energie. Sancţiunile necesită aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre ale UE.
În prezent, Rusia furnizează aproximativ 19% din gazul consumat în UE, o scădere semnificativă față de cei 40% din perioada de dinainte de război. Cei mai mari furnizori de gaze ai Uniunii sunt Norvegia, Rusia, Statele Unite și Algeria.
COTEȘTE ȘI: Uniunea Europeană va renunța la acordul cu Rusia privind transportul de gaze