Uniunea Europeană a adoptat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a aprobat vineri, 18 iulie, cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta prevede, printre altele, reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc exportat, scrie News.ro.

„Avem acum un acord în privința unui al 18-lea pachet de sancțiuni, puternice și eficiente, împotriva Rusiei”, a declarat un diplomat european la finalul reuniunii ambasadorilor UE.

Decizia a fost posibilă după ce Slovacia a anunțat joi că nu va mai bloca pachetul. În urma unor garanții primite din partea Comisiei Europene privind protejarea intereselor energetice ale țării.

Comisia Europeană propusese noul pachet luna trecută, vizând în special veniturile energetice ale Rusiei, băncile și industria de apărare. O măsură centrală a acestuia este impunerea unui plafon variabil pentru prețul petrolului rusesc. Prețul stabilit la 15% sub media ultimelor trei luni de tranzacționare a țițeiului pe piața globală.

Slovacia, care importă în continuare energie din Rusia și are un contract de furnizare a gazelor valabil până în 2034, a blocat anterior adoptarea sancțiunilor. Aceasta a cerut garanții privind aprovizionarea și protecția împotriva posibilelor litigii cu Gazprom.

Comisia Europeană a transmis marți o scrisoare autorităților slovace, în care promite intervenții în eventualele litigii și activarea unei „pauze de urgență”.

Malta a anunțat la rândul ei că va susține noile măsuri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA