Un cetățean al Ucrainei, suspectat de escrocherie de peste un milion de euro

Un cetățean al Ucrainei de 39 de ani a fost reținut pe teritoriul țării. Acesta este suspectat de escrocherie de peste un milion de euro. Individul a fugit din Ucraina pentru a nu fi pedepsit penal, s-a ascuns inițial în Israel, iar apoi a venit în Moldova. Acesta a fost depistat după ce o vitimă a depus o plângere pe el.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul s-ar fi înfiltrat în cercuri și cluburi ale oamenilor de afaceri, unde se prezenta ca om de succes și prosper în diferite domenii. Apoi le propunea diferite tranzacții atrăgătoare, dar după investirea sumelor de bani le spunea că tranzacția a eșuat și se eschiva de la restituirea banilor.

 În cadrul investigațiilor, ofițerii Direcției investigații ”Centru” a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Centru, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău- oficiul Centru au stabilit o victimă, care a depus plângere pe suspect.

 Victima, un bărbat de 39 ani, a declarat oamenilor legii că bănuitul a solicitat suma de 50 000 de dolari sub pretextul investirii sumei într-o tranzacție profitabilă, cu o dobândă de 10% la două săptămâni, și anume de procurare a cerealelor și realizarea în Bulgaria. Însă, la expirarea termenului de două săptămâni și chiar mai mult de un an, nu i-a fost restituită  dobânda și nici banii investiți.

 Suspectul a fost reținut pentru 72 ore. El riscă închisoare de la 7 la 10 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA