Un turist din Germania a obținut despăgubiri după ce vacanța sa pe insula grecească Kos a fost afectată de lipsa șezlongurilor libere de la hotel. Bărbatul a dat în judecată agenția de turism, scrie The Telegraph.
Bărbatul a reclamat că el și familia sa nu găseau șezlonguri libere lângă piscină. Acestea erau ocupate de alți turiști cu prosoape, încă de dimineață.
Potrivit acestuia, familia era nevoită să caute zilnic locuri libere, uneori chiar și câte 20 de minute.
Instanța i-a dat dreptate și a decis acordarea unor despăgubiri. Judecătorii au considerat că serviciile oferite nu au corespuns condițiilor promise în vacanță.
În final, bărbatul a primit despăgubiri de aproape 1.000 de euro din totalul de aproximativ 1.800 de euro plătiți pentru vacanță.


