Un șofer beat criță a provocat un accident rutier în Capitală. Acesta a ignorat semnalul roșu al semaforului și s-a izbit cu viteză într-o mașină parcată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Armenească. Șoferul, în vârstă de 22 de ani, a ignorat semnalul roșu al semaforului și a intrat în plin într-un automobil parcat.
Testul alcooscopic a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat de peste cinci ori mai mare decât limita legală. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore.