Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova a fost convocat la Moscova la sediul ministerului rus de externe. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afcerilor Externe al Republicii Moldova.
În acest context, diplomatul moldovean a fost informat referitor la declararea unui membru al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova persona non-grata pe teritoriul Federației Ruse.
Funcționarul moldovean care a fost declarat persoană indezirabilă urmează să revină în țara noastră.
MAE își exprimă regretul față de această decizie, neîntemeiată în raport cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.
Amintim că, la data de 1 august, ambasadorul rus, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAE. Instituția i-a înmânat diplomatului o notă din partea ministerului privind declararea drept persoană indezirabilă a unui angajat al Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău.
„Decizia autorităților moldovenești a fost luată urmare activităților specifice întreprinse, în rezultatul cărora au fost obținute informații și probe care atestă desfășurarea pe teritoriul Republicii Moldova de către diplomatul rus a unor activități incompatibile cu statutul diplomatic”, au precizat atunci reprezentanții MAE.
Vasnețov a calificat acțiunile autorităților de la Chișinău ca fiind „neprietenoase” în raport cu Federația Rusă și a subliniat că decizia Chișinăului va atrage un răspuns corespunzător din partea Moscovei.