Un nou schimb între Rusia și Ucraina. 6.060 de cadavre au fost predate Ucrainei

Rusia a anunțat luni finalizarea predării către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldați ucraineni căzuți pe front. Predarea a fost făcută în baza înțelegerii convenite la negocierile bilaterale desfășurate pe 2 iunie la Istanbul, scrie Digi24.

Anunțul a fost făcut de negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski. Acesta a declarat că Moscova „și-a îndeplinit angajamentele” față de partea ucraineană.

În schimb, Ucraina a returnat 78 de cadavre ale soldaților ruși. Medinski a menționat că se desfășoară în continuare schimburi medicale urgente ale militarilor răniți grav și schimburi de prizonieri.

Ministerul rus al Apărării a confirmat predarea celor 6.060 de corpuri și a anunțat că alte 2.239 de cadavre ale soldaților ucraineni sunt pregătite pentru a fi transmise Kievului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ambele părți vor discuta pașii următori după încheierea acestor schimburi umanitare, care rămân singurul rezultat concret al negocierilor directe de la Istanbul.

În același timp, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat deschis pentru reluarea discuțiilor cu Ucraina după data de 22 iunie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA