Un nou scandal la biserica din Dereneu: aproape 150 de oameni, inclusiv preoți au intrat forțat în lăcașul de cult

Aproximativ 150 de persoane, alături de un grup de preoți și reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, precum și alți cetățeni mobilizați de primarul localității, au pătruns forțat în biserica din satul Dereneu, raionul Călărași. Potrivit informațiilor preliminare, grupul a rupt cordonul poliției și a intrat în lăcașul sfânt contrar prevederilor legale. Incidentul s-a produs în timp ce în biserică se aflau și trei copii minori.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii documentează circumstanțele producerii incidentului.

,,Cu puțin timp în urmă, un grup de preoți, reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțiți de alți cetățeni organizați de primarul localității, în număr de aproximativ 150 de persoane, au rupt cordonul poliției și au pătruns forțat în biserica din Dereneu, raionul Călărași, contrar legii și fără a ține cont că în lăcașul sfânt erau prezenți copii care au fost presați emoțional de aceste acțiuni”, au subliniat responsabilii Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Amintim că, biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dereneu, Călărași se află în centrul unui conflict care durează de mai mulți ani. Potrivit actelor, Florinel Marin, de la Mitropolia Basarabiei, este preot paroh al lăcașului de peste 30 de ani. În 2017, aproximativ 500 de credincioși au votat trecerea bisericii la Mitropolia Basarabiei, decizie contestată ulterior de o parte a comunității, inclusiv de actualul primar. Preotul Florinel Marin susține că, în martie 2018, un grup de localnici a pătruns forțat în biserică, a schimbat lacătele și l-a îndepărtat de la slujire. Ulterior, în lăcaș ar fi fost numit un alt preot, Alexandru Popa, afiliat Mitropoliei Moldovei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA