Un nou caz de violență cu implicarea unui profesor. MEC: Condamnăm orice tip de violență în mediul educațional

Un nou incident a ajuns în vizorul Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Un elev a fost lovit de un profesor. Ministerul s-a autosesizat pe acest caz, iar Procuratura a inițiat urmărirea penală.

MEC s-a autosesizat cu referire la cazul de violență în care ar fi fost implicat un profesor de la un gimnaziu din raionul Leova. MEC informează că a solicitat informații privind acest caz de la Direcția Învățământ Leova. Dacă se va confirma faptul că elevul a fost lovit de către cadrul didactic, acesta din urmă va fi concediat. Concomitent, Procuratura Leova a inițiat urmărirea penală pe marginea acestui caz”, precizează reprezentanții MEC într-un comunicat.
Totodată, instituția a menționat că condamnă asemenea acțiuni și că va monitoriza examinarea cazului.
„Reiterăm că MEC condamnă ferm acțiunile care contravin codului de etică al cadrului didactic, precum și orice tip de violență în mediul educațional. Școala trebuie să fie un mediu prietenos, incluziv și sigur atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice”, au declarat reprezentanții Ministerului.

Reamintim că recent un caz similar a avut loc într-o instituție de învățământ din Capitală.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media