Fiecare a treia persoană din Republica Moldova are probleme de vedere, iar fiecare a cincea se confruntă cu dificultăți de mobilitate. Acestea sunt urmate de problemele de auz și de cele legate de memorare sau concentrare, potrivit rezultatelor finale ale Recensământului din 2024, prezentate de Biroul Național de Statistică. Dificultățile sunt raportate mai frecvent de femei decât de bărbați și mai des în mediul rural decât în orașe.
Datele BNS arată că principalele dificultăți raportate în realizarea activităților zilnice au fost cele de vedere și de mobilitate. Aproape 30% dintre oameni au spus că văd greu, iar 20% au menționat probleme de mobilitate. Acestea sunt urmate de dificultățile de auz, care afectează aproximativ 11% dintre respondenți, iar cele de memorare sau concentrare au fost raportate de aproximativ 10% dintre persoane.
”Informația care este colectată în cazul recensământului populației și locuințelor nu are aspectul acesta de confirmare oficială a gradului de dizabilitate din partea autorităților de resort. Deci, sunt bazate aceste informații pe percepția persoanei, pe autodeclararea pe modul în care persoana consideră că are sau nu careva dificultăți”, Oleg Cara, director BNS.
Problemele de vedere sunt mai frecvente în rândul populației din mediul rural, unde aproape 32 de procente dintre persoane au declarat astfel de dificultăți, față de 27% în mediul urban.
Medicii oftalmologi susțin că moldovenii văd din ce în ce mai rău din cauza folosirii îndelungate a telefoanelor și altor gadgeturi.
”Lucrul foarte migălos, mult și mărunt în apropiere, trecerea de la televizoare la telefoane, nici nu măcar la calculatoare dar la telefoane, unde imagina este foarte mică, foarte aproape de ochi, duce la oboseală foarte mare care poate la rândul ei să ducă la progrese și scădere de vedere”, Olga Tănase, oftalmolog.
Și dificultățile de mobilitate sunt mai frecvente în mediul rural, unde peste 24% dintre persoane se confruntă cu ele, comparativ cu 15% în orașe. Sociologii susțin că acest lucru se explică prin îmbătrânirea populației din satele Moldovei.
”Cauza principală a acestor diferențe ar fi tot mai mare îmbătrânire a populației în sate, deci în sate pur și simplu în mediu sunt mai în vârstă”, Vasile Cantarji, sociolog.
I-am întrebat pe oameni dacă se confruntă cu probleme de vedere și mobilitate. Mulți spun că nu văd bine și că acest lucru le face viața mai dificilă.
”-Fiecare trebuie să aibă grijă de el.
-Dumneavoastră vă confruntați cu unele probleme de vedere sau?
– Sunt
-Și care ar fi cauza?
-Vârsta”.
”Sunt unii chiar tineri care nu vor să lucreze, nu fac efort fizic și se ocupă cu alte lucruri și poate și asta să agraveze sănătatea”.
”Nu sunt condiții prin oraș, nu s-au făcut condiții care trebuie anume pentru acești oameni cu probleme”.
Recensământul a fost realizat în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024. Datele finale arată că Republica Moldova are puțin peste 2,4 milioane de locuitori, cu aproape 14% mai puțini decât în urmă cu un deceniu.


