Un moldovean a încercat să treacă Vama Leușeni cu un pistol pneumatic și sute de proiectile

Un moldovean de 20 de ani, cu dublă cetățenie, a încercat să iasă din țară cu un pistol pneumatic și sute de proiectile, fără a le declara. Cazul a fost înregistrat în postul vamal Leușeni.

Conaționalul, care deține și cetățenia italiană, se afla la volanul unui Mercedes C-Class, care se deplasa din Republica Moldova spre Italia. Tânbărul le-a spus vameșilor că nu transportă mărfuri și nu deține obiecte ce necesită a fi declarate. Totuși, în urma verificărilor, sub roata de rezervă a mașinii a fost depistate un pistol pneumatic cu calibrul 4,5 mm. Totodată au fost descoperite 1 479 bile, marca de același calibru,  dar și 454 capse din plumb, calibrul 4,5 mm. Vameșii au găsit și un încărcător gol și un spray de 200 ml.

Bunurile au fost ridicate și transmise autorităților de control ale Părții române pentru continuarea investigațiilor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA