Un medic reanimatolog din Bălți a fost condamnat la un an de închisoare pentru neglijență care a dus la decesul unui pacient. Cazul s-a produs în anul 2019. Se întîmplă după ce prima instanță l-a achitat, iar procurorii au atacat decizie.
Potrivit acuzării, bărbat activa în calitate de medic reanimatolog la Spitalul de Psihiatrie Bălți. În data de 04 septembrie 2019, fiind de gardă în Secția terapie intensivă și reanimare a spitalului, el ar fi încălcat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale în privința unui bolnav. procurorii afirmă că deși medicul cunoștea despre pacientul avea fracturi care necesitau o intervenție urgentă, el a dispus totuși amânarea intervenției chirurgicale pentru a doua zi dimineața. Ca rezultat, victima a decedat.
Prima instanță l-a achitat pe medic, iar procurorii au atacat decizia.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 09 aprilie 2024, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o activitate în domeniul acordării serviciilor medicale pe un termen de 2 ani.
S-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe un termen de probă de 1 an.
Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni.