Un deputat din UTA Găgăuzia riscă o amendă usturătoare sau detenție pe un termen de până la 7 ani. Acesta este învinuit de trafic de influență. În context, Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a acestuia.
Potrivit procurorilor, urmărirea penală a fost pornită în luna martie, în baza unui denunț.
Într-un comunicat emis de PA, se aduce la cunoștință că învinuitul, în perioada octombrie 2019-august 2021, a pretins și primit în trei tranșe de la denunțător, mijloace bănești în sumă totală de 12 mii de euro.
„Deputatul l-ar fi asigurat că prin intermediul altor persoane ar avea influență asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în cadrul căreia, denunțătorul avea calitatea de pârât”, informează PA.
Ulteriro, însă, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.
Învinuitul a pledat nevinovat. Dacă vinovăția îi va fi recunoscută, inculpatul riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.