Un copil și un adult din Chișinău, infectați cu rujeolă săptămâna trecută

Două cazuri noi de rujeola au fost confirmate săptămâna trecută în municipiul Chișinău. Pacienții, un copil și un adult, nu sunt membri ai aceleiași familii.

Despre aceasta a anunțat în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 24 iunie șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan.

„Conform raportului ANSP, au fost înregistrate doar 2 cazuri de rujeolă. Este vorba de cazuri separate, care nu au nicio legătură epidemiologică între ele. Este vorba de un adult și un copil. Ambele cazuri sunt ușoare”, a precizat Bolocan.

Amintim că, la începutul lunii iunie, un focar de rujeolă a fost înregistrat la șase copii dintr-o familie numeroasă din raionul Strășeni.

În total, potrivit datelor ANSP, de la începutul anului curent, în țară, au fost înregistrate 117 cazuri confirmate de rujeolă. Nouă cazuri sunt de import: din România, Azerbaidjan, Marea Britanie și Germania.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul  Chișinău – 55 de cazuri, și raionul Sîngerei – 39 de cazuri.

Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an sunt  Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei – câte 1 caz, Drochia, Dondușeni, Râșcani – câte 2 cazuri, Ialoveni – 3 cazuri, Bălți – 4 cazuri.

Cel mai mic pacient are 4 luni, iar cel mai vârstnic – 55 de ani.

În context, ANSP atenționează repetat populația că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să își vaccineze copiii.

Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care, copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media